miercuri, 31 iulie 2013

Decolorarea naturala a parului – Suvite sarutate de soare

Lamaie pentru par Profita de zilele insorite ale verii pentru a-ti deschide culoarea parului si a obtine acel “beach look” care se potriveste atat de bine cu anotimpul.

Zeama de lamaie este cunoscuta de foarte mult timp ca o solutie naturala pentru decolorarea parului, iar metoda este foarte simpla. Ai nevoie doar de lamaie, apa, ulei de masline, ulei esential de lamaie (optional) si, bineinteles de mult soare si rabdare!

Ingrediente:

  • sucul de la o lamaie,
  • 50 ml de apa (distilata, daca este posibil),
  • o jumatate de lingurita ulei de masline presat la rece,
  • cateva picaturi de ulei esential de lamaie (optional);
  • o sticla cu pulverizator.Decolorarea naturala a parului

Se amesteca foarte bine toate ingredientele si se pulverizeaza pe toata lungimea parului sau in zonele pe care le vrei “sarutate de soare”. Apoi nu mai ai altceva de facut decat sa te relaxezi la soare si sa lasi amestecul sa actioneze timp de 1-2 ore. Dupa scurgerea timpului, spala-ti parul avand grija sa il hidratezi foarte bine. Repeta tratamentul de cate ori crezi ca e nevoie pentru a obtine nuanta pe care ti-o doresti! Nu te astepta la rezultate spectaculoase si schimbari radicale, ci la o decolorare subtila, naturala.

Precautii:

  • zeama de lamaie poate crea fotosensibilitate, asa ca ai grija ca amestecul sa nu iti atinga pielea, nici macar scalpul, pentru a evita arsurile;
  • fa intotdeauna un test pe o suvita ascunsa inainte de a aplica metoda pe suprafete mai mari, daca stii ca esti mai sensibila sau daca ai parul vopsit chimic;
  • zeama de lamaie usuca parul si de aceea e important ca dupa aplicarea metodei de decolorare sa il tratezi cu masti hidratante;
  • tot pentru a evita uscarea excesiva aplica amestecul pe parul nespalat; sebumul protejeaza firul de par;
  • nu uita sa folosesti o crema cu factor de protectie solara pe perioada expunerii la soare.

1 comments:

For women spunea...

Chiar merge, dar trebuie sa faci destul de des asta

Trimiteți un comentariu